Secreţii albe sau secreţii vaginale

Vaginul duce către uter şi împiedică pătrunderea infecţiilor din exterior. Mucoasa acestuia este moale şi umedă. Glandele secretă un lichid care, în mod normal, este transparent şi inodor, în cantităţi diferite.
Această secreţie, cunoscută şi sub denumirea de lubrifiere, este necesară unui vagin sănătos, aşa cum sunt şi bacteriile  care formează aşa-numita floră vaginală. Prin urmare, spălăturile interne nu sunt necesare – vaginul se ocupă singur de acest aspect! Această secreţie elimină şi celulele moarte şi corpurile străine care pot pătrunde în vagin.